vineri, 12 iunie 2015

jurnalul unei schimbari.7

Nu am mai scris de cateva zile. Nu aveam de ce. Lucrurile curg exact cu acelasi ritm. In mod surprinzator, zambesc mai mereu si sunt linistita cu tot ce fac. Da, sunt cam obosita. As avea nevoie de somn mai mult si pur si simplu sa zac in pat. Dar asta nu inseamna ca mintea mea nu este treaza ori ca starea mea de spirit nu este buna. Zilele trecute si Alex mi-a spus ca sunt mult schimbata in bine si ca par mult mai optimista. Adevarul ca nu sunt nici optimista, nici pesimista pentru ca refuz sa mai anticipez trecutul, in orice varianta.
Miercuri am fost la psiholog. Merg de ceva timp si de data asta i-am marturisit ca nu cred in eficienta psihologilor in ceea ce ma priveste. Nu este vorba ca nu as crede la modul general in psihologi, dar eu prefer sa caut adevarul in mine si sa experiementez viata pentru a gasi raspunsurile. Cu toate astea, merg la ea pentru ca uneori am nevoia sa comunic anumite lucruri si nu am cui. Si nu vreau sa le impartasesc nici cu Alex pentru ca nu mi se pare ca cel de langa noi trebuie sa fie impovarat cu toate nelinistile noastre. Este un fel de igiena mentala in relatie care o tine proaspata si vie. Altfel ajungem sa ne scaldam fiecare in nelinistile celuilalt si sa fim coplesiti. Stiu ca multi nu gandesc ca mine, dar, sincer, nu cred ca ma intereseaza.
Revenind, am mers la psiholog si, dupa ce i-am spus onest ca nu cred in vreun ajutor real, dar cu toate astea nu neg ca imi este oarecum de folos, macar din perspectiva de care am vorbit, ea mi-a spus ca poate ar fi mai folositor daca as reusi sa-mi fixez niste obiective precise si sa ma canalizez spre ele cu ajutorul ei. Dar, ce sa vezi!, nu mai simt nevoia sa-mi fixez obiective! Toata viata am trait cu ochii spre ceea ce mi-am dorit sa ating si...am atins pragul de saturatie. Si simt asta cu atat mai mult cu cat obiectivele despre care este vorba acum nu pot fi anticipate si evaluate decat teoretic. Or, teoria, fara baza practica este pierdere de timp. Asa ca i-am spus clar ca nu vreau niciun obiectiv, ca desi actionez, nu stau cu ochii in viitor si nici nu am de gand sa ma fortez in sensul asta. Din reactia ei am inteles ca apreciaza ca stiu ce vreau, indiferent daca este cea mai buna solutie sau nu.
Da, sunt momente in care sunt tentata sa cad din nou in capcana gandurilor, dar prefer sa nu o mai fac. Am prea multa liniste aici unde sunt, in momentul pe care il traiesc acum. In mod neasteptat, ma simt mult mai libera, mult mai fireasca, mult mai capabila sa exprim ce vreau si ce simt. Si tot in mod neasteptat, imi vin idei care se leaga si cumva ma fac sa prevad un drum. Dar nu ma duc prea departe in drumul asta, ci fac atat cat pot pana la sfarsitul zilei.
Imi vine in minte o replica din "Pe aripile vantului", o replica pe care nu am inteles-o niciodata cand eram copil si mi s-a parut o maniera lasa de a te retrage din fata realitatii> In fata pierderii celui pe care a realizat ca il mult prea tarziu, Scarlett spune: "Ma voi gandi la asta mai tarziu."   De fapt, acum inteleg ca era un mod de gandire sanatos, care te indeamna sa te gandesti la ceea ce ai de facut in prezent si nu-ti consuma energia cu ceea ce nu poti controla pe moment. Asa cum se intampla uneori in viata, ceea ce azi ignoram sau respingem, maine s-ar putea sa devina filosofia noastra de viata si ma trezesc de multe ori spunandu-mi: "La asta o sa ma gandesc mai tarziu. Atunci cand voi putea face ceva sau voi putea gasi un raspuns. Acum ma gandesc doar la ce pot face in momentul de fata."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu