Nu mai gasesc cartea! Parca a inghitit-o pamantul! As fi vrut sa mai citesc din ea si nu e de gasit. Cred ca a pus-o bine fata care imi face curat in casa, asa de "bine" ca imi va trebui munca de detectiv sa o gasesc.
Chiar si fara carte am inceput sa aplic ceea ce am invatat. Incerc cat mai des sa ma conectez la realitatea prezenta si imi dau seama cat de usor ne lasam prinsi de ganduri. Este o forta magnetica ce iti cere sa o alimentezi prin insasi prezenta ta in ea. Dar, culmea!, daca iesi din lumea tumultoasa a gandurilor observ ca exist in continuare si inca bine si foarte relaxata.
Mi-am inceput dimineata cu meditatie. Am inceput sa meditez de cateva saptamani, sacrificand pentru aceasta o jumatate de ora de somn in plus de dimineata. Cu toate astea starea in care incepi ziua atunci cand meditezi este total diferita de cea in care te trezesti si te arunci orbecaind intr-o cana mare de cafea. Imi acord timp pentru a-mi simti si a-mi relaxa inima, plamanii, stomacul, ficatul, rinichii. Sunt atatea tensiuni stranse peste zi, atatea lovituri in propriul nostru corp cauzate de stres, teama, incordare! Din umbra vegheaza acea stare cu care m-am obisnuit, acea mantie dureroasa care imi invelea tot trupul imediat ce ma trezeam si deveneam constienta. Ar prelua oricand controlul asupra mea daca nu as decide ca este doar un gand fata de care am posibilitatea de a ma detasa.
Odata trezita si imbracata am plecat la serviciu pe bicicleta. Am decis sa las deoparte toate temerile legate de mersul pe bicicleta prin Bucuresti si sa risc, iar rezultatul este uimitor: corpul imi este treaz, viu, mintea relaxata si gata de lucru. Intru in birou si ma uit la colegii mei care au uitat sa zambeasca, au uitat sa rada, trasi la fata si nervosi peste masura. Au in ei adunati munti intregi de frustrari, de nervi, de furie. Ma recunosc in ei, asa cum eram pana de curand si cum as putea oricand sa redevin daca nu voi fi perseverenta. Eu imi vad insa de treaba mea si imi incep ziua prin a scrie acest jurnal, a glumi cu cativa dintre prietenii mei si a ascullta o muzica relaxanta. Este alegerea noastra daca vrem sa traim sub povara mintii, ori alegem sa intelegem ca existam dincolo de gandurile noastre si mintea nu este decat un instrument eficient pe care il putem folosi pentru binele nostru.
Sfarsesc prin a-mi aminti mie ceva. Este genul de rand pe care il scriu cu majuscule, tocmai pentru a mi se intipari mai bine in memorie. Atunci cand m-am imbolnavit si eram in spital, cu dureri ingrozitoare care ma impiedicau sa ma misc, s-a nimerit sa fie in preajma Craciunului. Acum mai bine de 10 ani. Ajunsesem asa pentru ca imi neglijasem viata, sufletul, nevoile, condusa fiind numai de ambitie si o mare nevoie de a-mi confirma valoarea cu munti de diplome. Cum stateam in rezerva de spital, a inceput sa ninga cu fulgi imensi, ca niste pene de porumbel alb. Noaptea era luminoasa, ca atunci cand eram mica si priveam pe fereastra cum ninge, asteptandul pe Mos Craciun. Vazand atata frumusete in jurul meu, atunci am inceput sa ma rog si i-am spus lui Dumnezeu> Doamne, te rog sa ma ajuti sa ma vindec si, daca m-am imbolnavit din cauza mea, din cauza modului in care am trait pana acum, iti promit ca am sa ma schimb. Iti promit ca NU VOI MAI FACE NIMIC CARE SA MA FACA NEFERICITA, CA IMI VOI IUBI VIATA SI MA VOI BUCURA DE EA.
Mi-am incalcat de mii de ori promisiunea asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu