George este baiatul care mi-a facut rost de bicicleta. Cand mi-a adus-o, am mai stat de vorba despre una despre alta. La un moment dat imi zice: "Ma, Pati, stii care este defectul nostru, al romanilor? Ca facem multe din toate, dar nimic la nivel de arta. Frate, daca vrei sa faci ceva in viata, alege unul dintre hobby-urile tale si perfectioneaza-te in el pana faci din el arta. Nu se poate sa nu reusesti!"
Oamenii nu vorbesc degeaba. Chiar si cand nu spun nimic interesant, tot poti sa ajungi la o concluzie: ca e mai bine sa taci decat sa cheltui energie vorbind mult sau ascultand pe cineva care bate campii. Dar, in cazul asta, vorbele lui George mi-au ramas in minte. M-am gandit ca marea mea neliniste este ca nu stiu ce sa aleg dintr-o multitudine de variante si ca incerc sa-mi dau seama care ar fi de succes, fara a ma apuca in mod serios de ceva. M-am mai intrebat ce anume mi-ar placea sa fac, care este, dintre toate pasiunile mele (exceptand dansul), acea pasiune pentru care as fi dispusa sa trec si peste aspecte neplacute, asa cum este procesul de invatare a unor termeni noi, a unor capitole mai putin atractive, ori al investitiei banesti. Mi-am pus aceste intrebari tocmai pentru ca am avut acea incercare -pe care as putea sa o consider de succes- de a participa la cursul de make-up, prilej cu care mi-am dat seama ca ma deranja teribil sa investesc bani in periute si farduri, ca ma plictisea total sa citesc despre straturile si formele de machiaj si, in general, nu simteam nicio bucurie in toata activitatea asta. In schimb, privesc spre rafturile de carti si gasesc multe carti despre design interior, faptul ca m-am inscris deja la un curs si il citesc cu atentie si imi fac temele, cat si faptul ca gasesc ca fiind relaxant sa descopar noi amanunte si mi se pare o activitate potrivita pentru timpul meu liber, chiar daca este oarecum solicitanta. Imi place sa desenez, imi place sa organizez, imi plac culorile, imi place sa creez spatii, sa creez povesti in spatiul de trait, sa pun ceva din amprenta celui care locuieste pe acel spatiu, asa cum am facut cu casa din Constanta, pe care am conceput-o plecand de la pasiunea lui Alex pentru navigatie. Mi-am adunat, prin urmare, materialele in jurul meu si am inceput sa lucrez mai intens, iar azi ma voi vedea cu un arhitect cu care sper sa invat desenul tehnic daca vom cadea de acord asupra pretului cursului. (ma gandesc ca orele private costa mult, dar depinde cat. Nu ma codesc sa investesc in mine, insa trebuie sa-mi si permit sa o fac).
Cu alte cuvinte, am mai facut un pas. Daca ma gandesc bine la modul cum am reusit sa ajung ceea ce sunt azi, imi dau seama ca tot muncind si incercand sa fac lucrurile cat mai bine a fost secretul. Si, da, a fost si sansa pe care mi-a dat-o Dumnezeu. Poate insa ca de la o varsta, cand suntem deja pe picioarele noastre, trebuie sa ne creem singuri sansele. Voi vedea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu