Exista unele teste psihologice care incearca sa determine daca in luarea unor decizii suntem mai mult rationali sau mai mult emotionali. Unii mai spun ca alegi cu mintea sau cu inima. Si altii mai zic ca ar fi bine sa alegi cu inima. Si cand citesti indemnul asta, iei probabil o decizie pe care ratiunea s-a luptat pana atunci sa o tina in loc si faci un gest nesabuit, aruncandu-te cu capul inainte intr-o situatie in care numai bine nu are cum sa iasa pentru tine. Si stii asta. Dar daca au zis unii ca trebuie sa-ti urmezi inima, uite ca ai facut-o. Si dupa aceea te superi pe viata si pe biata inima si iti propui sa devii inchis, rece si sa stai departe de orice emotie.
Eu cred insa ca de cele mai multe ori si pana tarziu in viata pentru unii, iar pentru altii niciodata, nu luam deciziile nici cu ratiunea, nici cu inima. Le luam cu nevoile sau temerile noastre neconstientizate si care sunt atat de puternice, incat ne dau senzatia ca fara ele nu se poate (si atunci zicem ca e glasul inimii) sau le gasim justificari puternice (si atunci zicem ca e glasul ratiunii).
Intotdeauna am vrut sa-mi ascult glasul inimii. Insa aveam atata teama si atata nevoie de a fi iubita sau de a nu fi respinsa, atata nevoie de a ma simti validata, incat nu aveam cum sa-l aud. Si, mai mult decat toate astea, aveam un ego care imi spunea ca trebuie sa fiu ceva anume, lucrurile trebuie sa fie intr-un fel si nu altul, viata e fericita numai daca are un anumit tipar. Si pentru toate aceste motive am facut alegeri "din inima" sau "rationale" care m-au facut intr-un final nefericita.
Asta nu a insemnat ca nu imi auzeam glasul interior, acea voce care stie cu mare acuratete care este drumul nostru meu sau cand sunt in afara lui. Doar ca nu voiam sa o ascult, pentru ca nevoile si temerile mele erau prea mari.
Azi sunt intr-un moment de vacanta a nevoilor si temerilor. Si daca e sa-mi ascult vocea mea interioara, sunt surprinsa sa descopar cat de diferita mi-e calea de ceea ce am planuit pentru mine. Doar ca lucrul asta nu ma mai sperie. Stiu acum ca e mult mai dureros sa fii intr-un scenariu care nu te face fericit, dar pe care ti l-ai imaginat ca fiind potrivit pentru tine, decat sa fii intr-un scenariu pe care nu l-ai descoperit inca, te sperie cu necunoscutul lui, dar te reda tie, in plenitudinea spiritului tau.
Gandul zilei de azi este ca, da, e bine sa-ti asculti inima. Dar inainte de a o asculta, trebuie sa scapi de temeri si nevoi care nu au nimic de-a face cu libertatea spiritului tau. Doar asa vei fi pe drumul tau.
m citit odată un studiu în baza căruia cercetătorii de profil din Statele Unite ale Americii au decretat ca inteligenta emoțională ne guvernează viata și este superioara inteligentei mentale.
RăspundețiȘtergereȘi totuși, noi oamenii, cea mai mare parte dintre noi, alegem mintea sa ne reprezinte în aceasta lume creata pe percepte material-financiare, banii, care în loc sa reprezinte un mijloc de a crea o viata mai buna în armonie cu natura și cu noi insine, reprezinta un scop in sine și valoarea suprema in viata pe Pamant.
Dacă anglo-saxonii folosesc expresia "the mind is deceiving", noi romanii avem exprimarea, deloc intamplatoare, cu aceiași rădăcină și anume "mintea minte". Continuam și nu ținem cont de esență noastră și folosim mintea. Suntem mândrii cât de cerebrali ne dovedim în raport cu alții și noi insine, și ne adâncim in mecanismele ei complicate puțin intelese de altfel și de cei mai renumiți oameni de știință din domeniu.
Oscilam între minte și glasul inimii, crezând ca raționamentul și mentalul ne vor ajuta sa ne stăpânim emoțiile, considerate a fi o slăbiciune umana, și ca atare luam decizii mândrii de inteligenta noastră pe care ulterior le catalogam bune sau greșite. De fapt, e normal sa avem emoții - frica, bucurie, exaltare, teama, rușine, mândrie, dezamagire, abandon, șamd – dar cel mai bine este sa nu luam decizii in afara lor intr-un deplin echilibru si armonie. Numai ca acest lucru nu se poate realiza de la sine si este nevoie de multa atentie si de lucru sustinut cu tine insuti. Nu intamplator am pus frica pe primul loc. Este emotia care ne insoteste viata cel mai mult si daca invatam sa ne eliberam de aceasta, viata proprie va fi cu adevarat libera la nivel emotional cu eperiente placute sau mai putin din care avem numai de invatat.
Nu putem sa separam emoțiile de mental sau de suflet, ele chiar fac parte din esență ființei umane de altfel.
Cu tiparul ne naștem din păcate și ca să fac referire la Don Miguel Ruiz, educația noastră începe cu "trebuie, nu trebuie, ai voie sau nu ai voie, asa se cade, asa e frumos, samd", numai cum simțim nu ni se spune sa acționăm și sa trăim. Tiparul impus de familie continuă și ne altereze ca adult și ne însușim, cu succes sau fără, modelele "oferite" de comunitate sau societate, fie ca ne referim la cel personal, profesional, sau în relațiile cu alți oameni.
Validarea propriei persoane nu ar trebui sa vina de la cei din jurul nostru sau din societate, pentru ca iarăși ne-am raporta la exterior, ci nu la propria persoana. Aceasta ar trebui sa decurgă din valorile morale proprii și în consecința sa ne-o acordam doar noi, iar validarea externa ar fi ca o consecinta fireasca. Un prieten drag mi-a spus odată intr-un moment mai delicat "tu îți dai valoarea" și mi-a înseninat sufletul.
Si astfel, pentru ca nu alegem cu sufletul sau cu inima, cum spuneau Bunii noștri, și ne raportam cel mai adesea la exteriorul nostru a cărui interfață mintea este, devenim nefericiții. Dar de fapt este optiunea noastră si de cele mai multe ori dam vina pe cei din jur pentru alegerile personale și implicit pe ceea ce ni se întâmplă și a consecințelor care decurg din experiențele care ne vin in intampinare.
Și într-un final, sau nu, realizam ca fericirea vine din glasul sufletului dăruit cu atâta iubire nemărginită de catre Creator. Și dacă am fi liniștiți și ne-am asculta mai mult pe noi înșine, fără sa interpunem mintea în acest proces, am auzi cu surprindere gândurile și deciziile ce vin atat de ușor si natural din ceea ce simțim din interior , din sufletul si inima noastra, cum ne place sa spunem.
Cu drag,
Tiberiu
... listen to your Soul, listen to your God inside
RăspundețiȘtergereAm citit odată un studiu în baza căruia cercetătorii de profil din Statele Unite ale Americii au decretat ca inteligenta emoțională ne guvernează viata și este superioara inteligentei mentale.
Și totuși, noi oamenii, cea mai mare parte dintre noi, alegem mintea sa ne reprezinte în aceasta lume creata pe percepte material-financiare, banii, care în loc sa reprezinte un mijloc de a crea o viata mai buna în armonie cu natura și cu noi insine, reprezinta un scop in sine și valoarea suprema in viata pe Pamant.
Dacă anglo-saxonii folosesc expresia "the mind is deceiving", noi romanii avem exprimarea, deloc intamplatoare, cu aceiași rădăcină și anume "mintea minte". Continuam și nu ținem cont de esență noastră și folosim mintea. Suntem mândrii cât de cerebrali ne dovedim în raport cu alții și noi insine, și ne adâncim in mecanismele ei complicate puțin intelese de altfel și de cei mai renumiți oameni de știință din domeniu.
Oscilam între minte și glasul inimii, crezând ca raționamentul și mentalul ne vor ajuta sa ne stăpânim emoțiile, considerate a fi o slăbiciune umana, și ca atare luam decizii mândrii de inteligenta noastră pe care ulterior le catalogam bune sau greșite. De fapt, e normal sa avem emoții - frica, bucurie, exaltare, teama, rușine, mândrie, dezamagire, abandon, șamd – dar cel mai bine este sa nu luam decizii in afara lor intr-un deplin echilibru si armonie. Numai ca acest lucru nu se poate realiza de la sine si este nevoie de multa atentie si de lucru sustinut cu tine insuti. Nu intamplator am pus frica pe primul loc. Este emotia care ne insoteste viata cel mai mult si daca invatam sa ne eliberam de aceasta, viata proprie va fi cu adevarat libera la nivel emotional cu eperiente placute sau mai putin din care avem numai de invatat.
Nu putem sa separam emoțiile de mental sau de suflet, ele chiar fac parte din esență ființei umane de altfel.
Cu tiparul ne naștem din păcate și ca să fac referire la Don Miguel Ruiz, educația noastră începe cu "trebuie, nu trebuie, ai voie sau nu ai voie, asa se cade, asa e frumos, samd", numai cum simțim nu ni se spune sa acționăm și sa trăim. Tiparul impus de familie continuă și ne altereze ca adult și ne însușim, cu succes sau fără, modelele "oferite" de comunitate sau societate, fie ca ne referim la cel personal, profesional, sau în relațiile cu alți oameni.
Validarea propriei persoane nu ar trebui sa vina de la cei din jurul nostru sau din societate, pentru ca iarăși ne-am raporta la exterior, ci nu la propria persoana. Aceasta ar trebui sa decurgă din valorile morale proprii și în consecința sa ne-o acordam doar noi, iar validarea externa ar fi ca o consecinta fireasca. Un prieten drag mi-a spus odată intr-un moment mai delicat "tu îți dai valoarea" și mi-a înseninat sufletul.
Si astfel, pentru ca nu alegem cu sufletul sau cu inima, cum spuneau Bunii noștri, și ne raportam cel mai adesea la exteriorul nostru a cărui interfață mintea este, devenim nefericiții. Dar de fapt este optiunea noastră si de cele mai multe ori dam vina pe cei din jur pentru alegerile personale și implicit pe ceea ce ni se întâmplă și a consecințelor care decurg din experiențele care ne vin in intampinare.
Și într-un final, sau nu, realizam ca fericirea vine din glasul sufletului dăruit cu atâta iubire nemărginită de catre Creator. Și dacă am fi liniștiți și ne-am asculta mai mult pe noi înșine, fără sa interpunem mintea în acest proces, am auzi cu surprindere gândurile și deciziile ce vin atat de ușor si natural din ceea ce simțim din interior , din sufletul si inima noastra, cum ne place sa spunem.
Cu drag,
Tiberiu