Am hotarat o data cand sa plec de aici. Cam peste un an. De atunci mi-am pierdut total linistea si somnul. Ce ma sperie? Ca daca plec de aici nu o sa am a doua sansa? Este, asa cum afirma unii, ca daca iti doresti ceva cu adevarat se va intampla? Eu cred ca da si nu. Cat din ce decidem e ceea ce vrem noi si cat este mana lui Dumnezeu sau destinul, asa cum spun unii?
Ceea ce stiu este ca tot ce mi-am dorit pana acum s-a materializat. Dar asta a insemnat rabdare indelungata si o munca imensa. Si mai ales a insemnat ca mi-am dorit ceva cu ardoare. Acum ce imi doresc?
In fata mea stau multe temeri: sta necunoscutul, sta faptul ca pana acum nu am incercat nimic nou fata de ceea ce am reusit la 24 de ani, sta un grafic facut in joaca in copilarie si care imi prezicea ca dupa 40 de ani in viata mea este un lung zero, este experienta mamei dupa ce a fost rechemata din postul de ambasador si cand am fost puse in situatia de a ne inchiria casa pentru a avea din ce trai si multe alte intrebari la care nu am raspuns. Dar, cel mai infricosator dintre toate este faptul ca nu gasesc pasiune in nimic din ceea ce mi-ar putea asigura un trai decent dupa si totusi cunosc ceea ce inseamna sa actionezi cu pasiune si dedicare pentru ceva anume, pentru ca traiesc asta pentru dans.
Dansul pentru mine a fost o mare pasiune. Cand eram mica si dansam, simteam ca si cand intram intr-o stare de transa. Si totusi mama nu mi-a incurajat niciodata pasiunea asta si m-a dat sa studiez pianul, pentru care nu aveam nicio chemare, dar, culmea!, aveam talent cu nemiluita. Drept consecinta m-am si lasat de pian dupa 10 ani de munca si sacrificii....inutile as putea spune. Am redescoperit dansul la 33 de ani, cand m-am dedicat lui cu pasiune, investind timp si bani fara regret. Dar acum e prea tarziu, cred si, in plus, sunt prea multe conditii pentru a incerca ceva in domeniul asta: nu am un partener stabil si mai ales nu am un partener in Constanta cu care as putea macar sa incerc sa predau daca nu chiar sa fac mai multe activitati legate de dans... Cu toate astea, stiu ce inseamna sa fii antrenat intr-o activitate din pasiune si stiu cand o faci doar pentru bani sau alte criterii rationale.
Revin la intrebare: care este pasiunea mea in afara de dans? Ce mi-ar placea sa fac atat de mult si la ce sunt buna?
Uite, acum scriu si scriind am senzatia vie de prezenta. Imi place sa scriu, dar ce? Nu stiu sa scriu decat despre viata mea, despre ce am trait, ce am simtit. Nimic mai mult. Mintea mea este incapabila sa inventeze povesti, este incapabila sa scrie altceva decat experienta a invatat-o.
Imi place sa calatoresc. Am nevoie de asta! Daca ma sperie ceva referitor la perspectiva lipsei banilor nu este faptul ca nu voi mai avea cu ce ma imbraca sau ce manca, ci faptul ca nu voi mai putea calatori. Dar, iarasi, ce pot face cu aceasta pasiune?
Ceea ce simt acum, desi nu mai am garantia ca simt cevacorect, este ca daca vreau sa fac o mutare in viata mea, motivele sunt cele mai importante.
Ieri, spre exemplu, am fost la un curs de make-up. Nu radeti! M-am gandit ca in Constanta exista nevoie de asa ceva, pentru ca atunci cand am vrut sa ma casatoresc nu am gasit pe cineva care sa-mi faca un machiaj decent. Deci, era o perspectiva financiara. IF! Am ajuns acolo, am intrat in sala puternic luminata si am aruncat o privire la cele din jurul meu. Femei mai tinere sau mai de varsta mea, aranjate, machiate...Eu nu. Eu eram obosita si singurele farduri de pe fata mea erau un pic de mascara si un glos de buze. Am inceput sa ne spunem motivele pentru care am venit acolo si cand am ajuns la mine mi-am dat seama ca nu aveam chemarea si nici macar nu stiu daca am talentul sa o fac. Tot ceea ce stiu este ca de multe ori oamenii mi-au spus ca ar trebui sa fac ceva cu mainile mele pentru ca atingerea mea are darul de a relaxa. Am maini indemanatice si daruite. Iarasi...ce sa fac cu ele? Dincolo de lipsa de motivatie personala am avut un moment in care m-am gandit si la faptul ca un machiaj dureaza cateva ore. Munca pe care o fac eu acum dainuie in timp si influenteaza viata a mii sau milioane de persoane...Oare ce aduc eu lumii mai bun facand un machiaj? Probabil ca imi voi aduce doar mie o sursa de venituri daca voi avea bunavointa sa invat, desi nu am aceeasi tragere de inima sa acumulez informatii asa cum am pentru design interior pe care il studiez singura, cumpar carti si incerc sa invat. Nu stiu daca am talent, dar macar ma pasioneaza si am o anumita pricepere.
Ei bine, pana cum astea sunt intrebarile.
Nu, nu am uitat, in fiecare dimineata imi fac o meditatie care ma ajuta sa ma relaxez si incerc sa-mi amintesc ca furtuna din mintea mea este doar o iluzie. Cu toate astea e atat de dificil sa revin la punctul acela zero al fiintei cand oboseala face ravagii, iar dincolo de asta sunt atatea nevoi si temeri care ma trag intr-o parte sau alta fara astampar! Ma ajuta insa sa scriu, sa va scriu. Nu stiu ce se va alege cu jurnalul asta in final, dar macar as putea sa-l folosesc intr-o zi ca un reper pentru a sti ce a fost cu mine candva, atunci cand am ales sa schimb sau sa nu o fac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu