minunata intelepciune a florilor

Mie imi plac florile. Le prefer insa pe cele care sunt in ghivece, care traiesc, nu pe cele sacrificate. Apreciez cand primesc flori de la cineva, dar traiesc in acelasi timp un sentiment ca au fost sacrificate pentru mine. Dar asta e rostul florilor, sa ofere o emotie efemera, apoi sa moara.
Florile te pot invata multe lucruri si poate in timp am sa vorbesc despre toate aceste lucruri. Dar azi am sa vorbesc despre un vis.
Am visat de doua ori in ultimul timp acelasi lucru: cineva venea si imi taia florile pe care eu le cresc cu atat drag pe balcon. Persoana respectiva pretinde, in vis, ca stie mai bine decat mine ca e bine sa tai astfel plantele. Dar eu vad cum sunt la pamant mugurii care promiteau flori si tulpinile de a caror crestere sunt atat de mandra. Sunt tunse si mladitele de salcie, pe care le-am salvat cand erau aruncate fara mila pentru a fi aruncate, iar eu le-am asteptat sa dea radacinute si apoi mi-am plantat o mica padurice de salcii pe balcon, care mereu scutura niste fulgi mici, albi si imi fac murdarie . Dar eu le iubesc asa cum sunt.
Sentimentul este de durere in vis. E ca si cand imi tai o parte draga si importanta din ce am crescut. Si sigur ca nu trebuie sa fii mare psiholog sa-ti dai seama ca sentimentul asta are profunda legatura cu divortul meu.
Dar mai exista un plan al cunoasterii. Cel pe care un psiholog nu-l poate atinge. Iar el mi-a fost revelat de ceea ce eu numesc sinele meu superior, acea parte inteleapta din noi toti, pe care insa o ignoram. Unii traiesc fara sa stie macar ca au aceasta intelepciune inauntrul lor. Altii, devin una cu ea. Eu inca nu am devenit una cu ea, dar o pot accesa. Acolo am intrebat ce inseamna visul meu.
Raspunsul intelepciunii noastre interioare nu se bazeaza pe ceea ce noi cunoastem. Caile lui sunt diferite si raspunsurile neasteptate. De aceea uneori simt nevoia sa mi le repet cu voce tare, pentru ca stiu ca atunci cand ies din starea de meditatie este posibil sa le uit, asa cum uiti un vis cand te trezesti.
Va redau aici dialogul meu interior:
-Ce sunt florile pentru tine?
-Sunt ceea ce hranesc cu iubire, ceea ce cresc si ma bucur sa vad cresterea si frumusetea care se naste din ele.
-Florile au fost omorate prin tundere?
-Nu, dar li s-a luat sau li s-a amanat inflorirea.
-Asta inseamna ca nu ai sa te bucuri de inflorirea lor si de ceea ce ai crescut pana acum, dar totusi raman tulpinile, poti creste din nou alte flori.
-Da.
De data asta nu mi-a mai venit nicio intrebare, ci o imagine pe care am vazut-o intr-un film. In acea secventa, niste calugari tibetani terminau o mandala facuta din fire de nisip. Era minunata. Si in clipa cand adaugau ultimul fir de nisip si totul era perfect, cineva venea cu o nuia si strica totul.
Am inteles.
Nu trebuie sa ma atasez de un rezultat si nu trebuie sa caut sa-l pastrez. Florile sunt facute sa trezeasca o emotie efemera. Ca orice alt lucru sau eveniment din viata noastra. Esenta ramane insa roditoare pentru alte flori si trebuie sa generez un nou proces de creatie. Viata continua doar atunci cand nu te opresti la un rezultat, ci creezi.
Detasare.
Am multumit sinelui meu superior si florilor pentru lectie.
Sa stiti ca florile chiar sunt o experienta minunata!