Gracias a la vida

Era ultima zi in Barcelona. Vazusem cam tot ce se putea vedea in 7 zile. Imi umplusem ochii de culorile si formele lui Gaudi, la care visam sa ajung de atatia ani. Bantuisem pe strazi, prin piete, pe plaja, in port, pe bulevarde...Si totusi aveam senzatia ca voi pleca fara sa-mi fi implinit un vis.

Imi doream ca macar o zi sa nu mai vizitez. Imi doream sa ma asez la o masa si sa privesc oamenii, sa ascult zgomotul strazii, ori sa surpind de undeva un fir de muzica.

Dar n-am facut acest lucru.

Pana si in ultima zi am alergat, incercand sa mai vad ceea ce imi scapase. Si din pacate era mult, mult, iar eu nu puteam acoperi tot.

In cele din urma am cedat. Eram atat de obosita incat nu-mi doream decat sa ma vad odata in avion in drum spre casa. Asa ca m-am asezat pe o banca de piatra intr-o piateta. Si am privit.

Am privit cu nesat tot ce se intampla in jurul meu, ca si cand pana atunci nu vazusem nimic. Am privit grupul de oameni care duceau dupa ei un balon cu o forma de calut sau nu mai stiu ce animal, copiii care se jucau, porumbeii care se coborau pe scarile catedralei din fata mea, perechi de oameni, oameni singuri, grupuri…

Dintr-o data am auzit o melodie. De fapt, era cineva in piateta care canta de mai mult timp, dar pe care eu doar atunci l-am auzit. Canta simplu, acompaniat doar de o chitara. O voce clara, cu iz invechit, ca al cataretilor latini de alta data.

M-am apropiat.

Canta despre Lucia. Un tango pe care nu-l mai auzisem, dar care oprea timpul in loc si ma facea sa am gandul nebunesc ca mi-ar placea sa iau cu mine cumva tot ce era acolo pentru a arata lumii cat de frumos era momentul acela. Atat de mult ma bucura ceea ce traiam!

M-am asezat cuminte langa batranelul care canta. Un cantec, apoi altul si altul si altul…toate atat de frumoase! I-am cumparat un cd, apoi pe al doilea si apoi pe al treilea. Doar atatea avea. Costau doar 10 euro…

Alex il filma pe batranelul venit tocmai din Venezuela, in timp ce eu aproape ca dadeam sa plang de atat frumos.

In fata lui se opreau cupluri de indragostiti si se imbratisau. Erau atat de frumosi, incat nu puteai sa nu intelegi ca traiesc cea mai pasionala poveste de dragoste din cate au fost. Asa cum traiam si eu.

Copii, parinti, bunici…

Cam dupa un sfert de ora, in grupul de auditori se strecoara o familie: parintii si fetita. Erau in mod evident turisti, veniti, cel mai probabil, din America Latina, dupa cum arata fizionomia. Parintii destul de inaintati in varsta. Probabil peste 50 de ani. Fetita poate ca ar fi avut varsta adolescentei, dar, pentru ca suferea de Sindromul Down, parea doar un copil mare si se comporta ca atare. Toti trei se inclinau in acelasi ritm pe muzica, intr-o armonie perfecta.

Dupa ce s-a terminat un catec, tatal fetitei se apropie de batranelul care canta si i-a soptit ceva la ureche. Acesta ii raspunde zambind: Por supuesto que si! (Sigur ca da!)

Isi ia in brate chitara si du pace isi trece o data mana peste corzi, ca si cand ar fi intrebat-o daca este pregatita pentru ce urma, incepe sa cante: “Gracias a la vida, que me ha dado tanto…”

Fetita cu Sindrom Down pare fericita. Din gentuta ei scoate dintr-o data un microfon de jucarie, din plastic, si se aseaza langa batranel cu aerul ca l-ar acompania.

Tatal ei o priveste cu ochii inlacrimati de iubire si bucurie. De-o parte, mama, demna intr-o suferinta intiparita evident pe chip, se lasa prinsa de mana de tata si chipul ei se transforma intr-o mare de iubire.

Nicicand nu am vazut atata recunostinta si atata iubire pe chipul cuiva! Niciun copil, cat de reusit si frumos ar fi fost, nu a reusit sa transmita parintilor sai atata iubire si acceptare cata transmitea acea fetita cu Sindrom Down, care canta fericita alaturi de batranelul de Venezuela.

Gracias a la vida que me ha dado tanto
Me dio dos luceros que cuando los abro
Perfecto distingo lo negro del blanco
Y en el alto cielo su fondo estrellado
Y en las multitudes el hombre que yo amo.

 

Multumesc vietii care mi-a daruit atatea

Care mi-a dat doi luceferi pe care, atunci cand ii deschid

Disting perfect negrul de alb

Si in cerul inalt, bolta instelata

Si dintre toti, pe cel ce l-am iubit.

 

Calatoria in Barcelona asa s-a incheiat. In sfarsit, primisem si ultimul dar pe care il asteptam.